Prima [si ultima?] mea capra neagra

Avatar utilizator
Daniel Ilie
Mesaje: 368
Membru din: 11 Noi 2015 19:09
Nickname: Biriuck
Membru al: http://www.ajvpsbuzau.ro
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

Prima [si ultima?] mea capra neagra

Mesajde Daniel Ilie » 21 Noi 2016 02:35

Cand eram copil si am inceput sa citesc cartile si revistele tatalui meu, am aflat pentru intaia data de existenta acestui animal maiestuos din muntii nostri. Toata lumea descrie cu admiratie "antilopa Carpatilor" dar abia dupa ce am vazut prima capra neagra mi-am dat seama cat de sarac este tabloul zugravit chiar si de cei mai priceputi scriitori pe langa spectacolul oferit privitorului ce o surprinde 'zburand' peste prapastii ametitoare sau printre stanci alunecoase.
Eram deja atins de aceasta patima ce nu ne lasa sa stam acasa chiar daca vremea este rea sau daca avem si alte treburi si mi-am dorit de la inceput sa ajung sa vanez macar odata capra neagra. Imi doream sa imi incerc fortele cu muntele, cu vremea schimbatoare, cu simturile fine si cu agilitatea formidabila a acestui animal dar in acelasi timp ma incerca in avans o unda de regret. Eram hotarat sa evit impuscarea unei femele sau a unui mascul foarte viguros pentru a nu face rau populatiei de capre negre de la noi.
Imagine
Am avut apoi de mai multe ori prilejul sa vad capre negre de aproape in timpul drumetiilor mele prin munti. Mereu m-au fascinat, mereu am incercat sa ajung cat mai aproape de ele dar sa nu le deranjez si mereu ma incerca o nemultumire. Imi pareau mult prea "domestice", mult prea tolerante cu zgomotele si cu prezenta omului. Asemenea animal prostit si cu simturi tocite nu-mi trebuie! :!: Mi-am dat ulterior seama ca acele capre se comportau asa din cauza protectiei excesive si a numarului mare de turisti din Piatra Craiului sau Bucegi. Daca un dusman ar fi rostogolit o pietricica apropiindu-se de ele, nici nu ar fi bagat de seama...
Timpul a trecut, mi-am obtinut si eu actele de vanator, am stat sa "ma mai coc" cativa ani vanand capriori si mistreti si apoi am decis ca anul acesta trebuie sa urc dupa tapul mult visat. Am intins antenele, interesandu-ma de preturi, densitate, perioade optime in fiecare zona si pana la urma m-am decis sa urc in zona Sibiului la recomandarea unui prieten. Am reusit sa fixez si perioada pentru 12-20 noiembrie dupa lungi negocieri la serviciu si nu mi-a ramas decat sa astept sa treaca lunile. Si am asteptat, doar rabdarea e o virtute, nu?

Ajung la destinatie cu cazanul meu ambulant marca Suzuki, descarc din bagaje, fac cunostinta cu oamenii locului la o cafea si ne decidem ca ar fi bine sa profitam de putina lumina ce a mai ramas in ziua aceea si sa facem o iesire. Nicusor, paznicul, mi-a facut o impresie buna de la inceput, om hotarat, foarte pasionat de ceea ce face, de genul celor ce iti pot scoate ficatul de efort dar care nu face act de bravura din aceasta.
Lasam drumul forestier, traversam un parau ce nu parea asa adanc la inceput, scot arma si, dupa ce imi atrage atentia inca odata sa am luneta pe minim pentru ca e posibil sa dam de capre la distante foarte mici, incepem urcusul in susul unui izvor plin cu bolovani alunecosi. La nici 50m de gura izvorului, arborii se raresc si pe ambele maluri se formau numai jgheaburi periculoase. Ma bucuram ca zgomotele noastre erau acoperite de izvor dar bolovanii erau foarte alunecosi si instabili. Dupa ceva urcus in ritm destul de alert paznicul se intoarce brusc si ma intreaba cum mi se pare ritmul. Aha! E iesire de proba!
Ajungem la o trecatoare de unde se poate observa mai bine versantul dar nu zarim nimic, vegetatia era oricum destul de abundenta. Ne hotaram sa coboram cat mai e lumina si facem un ocol pentru a reduce cat mai mult din coborarea prin albia alunecoasa.

Noaptea a inceput o ploaie torentiala ce s-a transformat in ninsoare spre dimineata. Aveam oricum programata o vanatoare la mistreti dimineata asa ca nu mi-a parut rau prea tare ca vremea nu ne lasa sa urcam dupa tap. Reusim sa iesim totusi spre seara insa pe versantii albiti nu vedem nimic.
"Zapada o sa le dea la vale maine dimineata" ma asigura Nicusor.
"Oare nu e prea mica?" intreb eu, fiind pesimist din fire.
"Pe sus e mai mare oricum"
Ne suim in masina ca sa intram pe alta vale si dupa nici 200m vedem niste urme mari in zapada. Lup! Dar ce lup! E cea mai mare urma de lup vazuta de mine si pana si Nicu, om ce a vazut multe in atatia ani pe acolo, se mira de marimea ei.
"O fi asa mare din cauza zapezii?" intreb eu
"O fi, dar e la deal, nu la vale!"
"E vreme rea, umbla lupii, le e si lor foame..."
"O sa ne cam imprastie negrele dar n-avem pe cine sa ne suparam. Asa i-a lasat Dumnezeu, omoara ca sa manance si ei..."
Noaptea urmatoare a fost ger si zapada trosnea. Intram pe alta vale si gasim iar urme de lupi, lupoaica cu un catelandru dupa ea. O luam la picior la deal, ne oprim pentru observatii... nimic. Muntele parea pustiu si rece.
Coboram la masina, mergem pe valea din ziua precedenta si repetam cu acelasi rezultat. La coborare ne intalnim cu niste secui ce se duceau la o exploatare forestiera. "Lasati dracu' caprele, haideti la noi la vagon ca ne-au luat lupii 2 caini pana acum!"
Le explicam cu parere de rau ca nu avem voie sa le facem nimic, isi varsa si ei naduful la adresa "alora din birouri", ne strangem mainile si plecam la vale.

Nicusor planuia sa urcam iar pe traseul din prima seara dar sa patrundem mai adanc. Acolo era ferit de vant si aveau si hrana din belsug. Daca nu vedeam nimic urma sa o luam spre culme ca sa cautam urme proaspete si sa vedem unde sunt lasate. Eu imi luasem deja gandul ca o sa vad capra neagra in acea zi si planuiam cum sa aduc vorba de mancare pentru ca daca tot e de urcat, macar sa mai prindem ceva forte proaspete. El se "pregatise sufleteste" cu un ciolan afumat la prima ora dimineata ca un om ce stie ca are treaba toata ziua dar la mine ii trecuse deja efectul :mrgreen:
"Ssst! Capra!"
Buimac cum eram ma uit in jur dar nu vad nimic. Imi arata cu mana o pata mica neagra pe versantul celalalt si ne apucam sa o observam. Pe toata fata nu se mai vede nimic altceva, pare un tap solitar.
"Hai sa ne mai uitam putin! Poate sunt culcate si nu se vad..."
In timpul acesta eu scot telemetrul si pun punctul pe o stanca neteda de sub capra. 175m
"Ce facem?"
"E tap sigur. Coarne grosute dar nu prea inalte. Daca va place, trageti!"
Sprijin arma, dau luneta pe 8 si observ mai bine animalul. Sta cocotat pe o muchie ingusta de stanca cu capul la vale, picioarele din fata sunt mascate de un trunchi cazut acolo cine stie cum, e deasupra pozitiei noastre la un unghi de peste 30 grade, pozitia e cam ciudata dar macar imi expune blatul. Incerc sa stabilizez crucea lunetei dar nu e chip, emotiile incep sa isi spuna cuvantul.
Ridic privirea, ma asez din nou in pozitie de tragere, proptesc bine patul armei, actionez acceleratorul si incep sa trag puternic aer in piept de cateva ori. Mut crucea lunetei din lateral, fixez pe greaban si ... imaginea imi dispare in timp ce detunatura sparge linistea muntelui. Arma se reaseaza pe pozitie dupa recul si pentru o fractiune de secunda surprind tapul inca in aer.
"A luat! A luat"
Nu ma intereseaza, actionez mecanic inchizatorul si reincarc, dau luneta la loc pe 2.5, ma ridic in picioare cu pusca la ochi desi vad clar cum se rostogoleste la vale mai bine de 150m pana se prinde de niste muri deasupra paraului.
"Nu mai trage! A luat bine, nu pleaca nicaieri!"
"Nu trag dar sunt patit!"
Ma cuprinde caldura si transpir instant din cauza emotiilor, asigur arma, Nicusor ma felicita. Caut ceva timp tubul ca sa il am amintire, ne luam repere si plecam in ocol pentru recuperare, recuperare ce a durat mai mult decat ma asteptam pentru ca linia dreapta e una iar traseul la munte e alta. Ajungem sub tap dar pe ultimii 20m, Nicusor urca singur, coborarea ar fi fost mult prea periculoasa pentru nivelul meu de experienta. Pozitia tare incomoda, nici vorba de poze acolo.
Trecem tapul pe sfoara peste parau (doar era pacat sa ii udam blana) si ne oprim pentru 2-3 poze si ca sa ne tragem sufletul.
Imagine

Pana la masina il iau eu in spinare. Nicusor imi zice sa fiu atent ca e greu dar nici nu il simt, parca plutesc. La masina o surpriza, seful de ocol ne si astepta acolo. Primesc felicitarile, multumesc gazdelor pentru ospitalitate si paznicului pentru cum m-a ghidat in teren si... parca ar merge un paharut de ceva tare asa cum e traditia in toata Europa. Nu ne lasa insa "aia din birouri" dar acesta e deja alt subiect...
La eviscerare am gasit si cauza sariturii, glontul ii atinsese inima in partea superioara.
Imagine

Vanarea acestui tap negru a fost o experienta deosebita pentru mine si recunosc ca as vrea sa retraiesc oricand acele senzatii. Poate ca va intrebati atunci de ce zic ca cel mai probabil e primul si ultimul. As vana din nou in capra neagra daca ar fi vorba de un exemplar cu anomalie sau de unul ranit, consider insa ca la o specie cu o cota anuala de recolta atat de mica cum este capra neagra e suficient odata in viata. :roll:
In plus, nu ma intereseaza daca trofeul obtinut de mine vine insotit de vreo tinichea sau nu, valoarea lui este in primul rand sentimentala asa ca nu tin ca acum, dupa ce am dobandit primul meu trofeu de capra neagra, sa urc din nou pentru unul de "aur". Acesta este deja de AUR pentru mine.



P.S. Ca detalii tehnice nu pot spune ca e ceva extraordinar, arma e un ZB din 1949, munitia e Norma Oryx 7x57 iar luneta e Bushnell Elite 4200 2.5-10x 40mm
"Corruptissima republica, plurimae leges" -Tacitus
Membru ANDA

Liviu Mircea
Mesaje: 411
Membru din: 10 Noi 2015 05:02
Nickname: tehărău
Membru al: AJVPS Buzau
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

Re: Prima [si ultima?] mea capra neagra

Mesajde Liviu Mircea » 21 Noi 2016 09:52

Felicitari Daniel! Un eveniment "O data in viata", bine muncit si frumos povestit.
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/


Înapoi la “Capra neagră”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori