CLARIFICĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI PENTRU PAGUBELE PRODUSE DE URŞI, LUPI, RÂŞI, PISICI SĂLBATICE, VIDRE

AGVPS din România
Mesaje: 230
Membru din: 24 Noi 2015 10:59
Membru al: Nespecificat
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

CLARIFICĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI PENTRU PAGUBELE PRODUSE DE URŞI, LUPI, RÂŞI, PISICI SĂLBATICE, VIDRE

Mesajde AGVPS din România » 09 Noi 2016 23:25

CLARIFICĂRI
ÎN LEGĂTURĂ CU ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI PENTRU PAGUBELE PRODUSE DE URŞI, LUPI, RÂŞI, PISICI SĂLBATICE, VIDRE ŞI ALTE SPECII CINEGETICE LA CARE VÂNĂTOAREA ESTE INTERZISĂ


Potrivit prevederilor art. 13 alin (4) ale Legii nr. 407/2006 actualizată, „Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie”.
Hotărârea Guvernului nr. 1679/10.12.2008 stabileşte, în continuare, cine constată, cine evaluează şi cine stabileşte contra valoarea pagubelor. De asemenea, în ce termen se depune plângerea la primărie, în ce termen se convoacă comisia de către primar şi în ce termen, de la data convocării, se întruneşte comisia de constatare a pagubei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG, constatarea pagubelor şi stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, din care fac parte:
-un reprezentant al aparatului de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia s-a sesizat paguba;
-un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile;
-un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La constatarea pagubelor pot participa şi reprezentanţi ai gestionarului faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic respectiv sau ai structurii de administrare a ariei naturale protejate neincluse în fonduri cinegetice (după cum paguba a fost produsă în fondul cinegetic sau în aria protejată).
Potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din HG, constatarea pagubei se face la cererea scrisă a persoanei păgubite, depusă la primăria localităţii pe teritoriul căreia s-a produs aceasta, în termen de 24 de ore de la data la care persoana păgubită a descoperit paguba. În continuare, potrivit alin. (3), comisia se convoacă prin grija primarului, în termen de 24 de ore de la data înregistrării cererii, iar potrivit alin. (4), comisia se întruneşte, pentru constatarea pagubelor, în termen de 48 de ore de la data convocării. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din HG, valoarea pagubei este de competenţa acestei comisii şi se înscrie în documentul de constatare a pagubei.

Trebuie subliniat şi faptul că, în cazul în care persoanele menţionate la aliniatul anterior nu îşi respectă obligaţiile legale care le revin, poate fi angajată răspunderea contravenţională a acestora, în condiţiile art. 10 şi 11 din HG.
Mai departe, persoana păgubită îşi poate încasa contravaloarea pagubei astfel stabilite, de la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în baza unei decizii date în acest sens, de conducătorul Gărzii Forestiere în a cărei rază de competenţă s-a produs paguba (art. 6 alin. 5 din HG).

Datorită necunoaşterii reglementărilor în materie, aceste termene şi proceduri nu sunt întotdeauna respectate, astfel că, de cele mai multe ori, nimeni nu plăteşte paguba, iar persoanele vătămate promovează în mod eronat acţiuni în răspundere civilă în contradictoriu cu asociaţiile vânătoreşti gestionare de fonduri cinegetice, de multe ori chiar şi AGVPS din România, deşi cea care trebuie să fie chemată în instanţă este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, singura care poate fi obligată legal să achite contravaloarea stabilită a prejudiciilor, din fondurile financiare prevăzute în bugetul propriu.
Deci, această autoritate ar trebui să aibă cuprinsă în bugetul său anual o sumă de bani suficient de mare pentru a putea efectua plata acestor pagube către părţile vătămate. Suma respectivă ar trebui plătită imediat, la simpla solicitare a părţii vătămate, pe baza deciziei Gărzii Forestiere şi procesului-verbal de constatare a pagubei, întocmit de comisie.

În cazul în care organele autorităţii publice centrale competente refuză sau întârzie emiterea deciziei, persoana păgubită trebuie să apeleze la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi să formuleze în fiecare caz o plângere prealabilă, aceasta fiind adresată organului care nu a emis decizia. În mod similar se procedează şi atunci când prin decizie s-a stabilit un cuantum al pagubei care este considerat a fi mai mic decât cel real. Această obligaţie, de a formula plângerea prealabilă se impune a fi respectată în vederea atacării actelor administrative ale autorităţii ce a emis actul administrativ sau care trebuia să îl emită. Aceasta fiindcă sunt considerate acte administrative unilaterale, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (de regulă 30 de zile).
Deşi cu titlu de excepţie, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul în care instituţia refuză nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, ea este totuşi foarte utilă, fiindcă instanţele de judecată o solicită de cele mai multe ori.

O mare atenţie însă trebuie acordată, în acelaşi timp, termenelor în care se poate apela la procedura prealabilă descrisă mai sus. Legiuitorul stabileşte un termen de 30 zile, care începe să curgă de la data comunicării actului, împotriva căruia se poate formula plângere pentru vătămarea suferită prin actul emis de autoritate sau ca urmare a neemiterii acestuia în termenul legal. În mod excepţional acest termen de 30 de zile poate fi prelungit, dar nu mai mult de 6 luni de la data emiterii actului sau de la data la care acesta trebuia emis.
În cazul în care autoritatea în faţa căruia a fost formulată plângerea prealabilă nu vă răspunde în termen de 30 zile sau, după caz, în termenul prevăzut în regulamentul instituţiei de la data înregistrării plângerii ori va răspunde însă nu sunteţi mulţumit de rezolvarea primită sau răspunsul a venit cu întârziere, fapt ce v-a creat o vătămare, se poate sesiza instanţa de judecată, pentru a solicita fie obligarea de a face o anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru eventuale daune morale suferite.

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;
b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără  însă a se depăşi 1 an.
În situaţia în care autoritatea publică competentă emite decizia privind acordarea despăgubirilor, iar aceasta este considerată de către persoana păgubită ca fiind îndestulătoare pentru repararea pagubei suferite, trebuie să se adreseze autorităţii publice centrale cu solicitarea de achitare imediată a acestor despăgubiri. Doar dacă autoritatea refuză să achite prejudiciul, procedura notificării şi chemării în faţa instanţelor de judecată se pune în mişcare.

Din cauza faptului că autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului nu respectă legea şi nu achită contravaloarea pagubelor, motivând că nu are bani prevăzuţi în buget în acest sens, păgubiţii trebuie să se adreseze instanţelor de judecată de cele mai multe ori, pentru a obţine hotărâri definitive prin care autoritatea să fie obligată să plătească paguba produsă de speciile de faună cinegetică interzise la vânătoare.
Pe baza unor astfel de sentinţe civile definitive, care reprezintă titluri executorii, autoritatea ar trebui să plătească paguba, fie de bună voie, fie în urma somaţiei de plată primite de la executorul judecătoresc (la care trebuie apelat, dacă autoritatea nu înţelege să plătească de bună voie paguba).

În ţara noastră, prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 – privind executarea obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, s-a instituit o oarecare protecţie a instituţiilor şi autorităţilor publice referitoare la achitarea creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina lor. Astfel, acestora li se acordă un termen de graţie de 6 luni, în interiorul căreia trebuiau să-şi cuprindă în buget sumele necesare achitării debitului, dacă nu avea de la început prevăzute astfel de sume ori sume suficiente în buget. Potrivit acestei ordonanţe, termenul de 6 luni curgea din momentul comunicării, de către creditor, a somaţiei de plată, deşi, în opinia noastră şi a legii, aceste termene curg de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, întrucât autoritatea este parte în proces şi cunoaşte obligaţiile de plată stabilite în sarcina sa.
În cazul în care, în termenul de 6 luni, debitul nu era achitat de autoritate, creditorul putea solicita efectuarea executării silite, potrivit art. 622-631 din Noul Cod de Procedură Civilă, inclusiv prin scoaterea la vânzare a bunurilor acestei autorităţi.
Având în vedere că art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 – referitoare la punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedură Civilă, care prevede că de la data intrării în vigoare a acestui nou Cod se abrogă orice alte dispoziţii  contrare acesteia, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale, OG nr. 22/2002 devine inaplicabilă, operând o abrogare implicită. În această situaţia, s-ar putea trece, în opinia noastră, direct la executare silită a autorităţii care tergiversează achitarea contravalorii pagubelor produse de speciile interzise la vânătoare.

În concluzie, autoritatea publică centrală pentru protecţie mediului ar trebui să aibă constituită, la nivelul bugetului său anual, o sumă de bani suficient de mare prin care să poată acoperi plata, către părţile vătămate, a sumelor de bani stabilite de comisii, pentru pagubele produse de speciile cinegetice la care vânătoare este interzisă. Această sumă ar trebuie plătită imediat, la solicitarea părţii vătămate, numai pe baza procesului-verbal de constatare a pagubei, întocmit de către comisia legală, şi a deciziei conducătorului Gărzii Forestiere. Iar dacă autoritatea nu înţelege să achite de bună voie contravaloarea pagubelor în discuţie, autoritatea poate şi trebuie să fie obligată în acest sens prin intermediul instanţelor de judecată competente, iar mai apoi hotărârea trebuie pusă în executare, fie prin executarea benevolă a acesteia de către autoritatea publică, fie în caz de refuz, pe calea executării silite, în baza hotărârii rămasă definitivă a acestor instanţe.

Am fost nevoiţi să clarificăm, în mod public, procedura încasării contravalorii pagubelor produse de speciile cinegetice la care vânătoarea este interzisă, pentru a lămuri păgubiţii cum să procedeze legal în vederea încasării sumelor de bani ce li se cuvin şi pentru a evita, în viitor, chemarea asociaţiilor vânătoreşti şi a AGVPS din România, în mod greşit, în faţa instanţelor de judecată, pentru ca acestea să achite astfel de prejudicii.


Dr. ing. N. Şelaru
Jr. D. Mărescu
Jr. A. Datcu

NOTA
Potrivit hotărârii pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby c. Grecia, garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie sunt aplicabile şi în faza executării silite a hotărârii judecătoreşti întrucât procesul civil include şi faza executării silite. În caz contrar, ordinea juridică a unui stat, ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi, dreptul de acces la o instanţă devenind iluzoriu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că  este inacceptabil a lăsa la latitudinea debitorului (instituţie/autoritate/organ de stat) aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, prin alocarea sau nu a sumelor destinate în acest scop, o astfel de interpretare excedând garanţiilor acordate de către Convenţie, cu atât mai mult cu cât, în faza executării silite, nu se justifică sub nici o formă adoptarea unui mecanism care sa creeze un dezechilibru între creditor şi debitorul organ de stat, atâta vreme cât particularitatea executării silite reprezintă aspectul de constrângere (a se vedea în acest sens, cauza Ruianu c. Romaniei, cauza Pini s.a. contra Romaniei, Sandor c. Romaniei, V. Ionescu c. Romaniei, Sabin Popescu c. Romaniei).

In opinia practicii judiciare româneşti, art. 6 din Convenţie, aşa cum a fost el interpretat de către Curte, impune statului şi instituţiilor publice obligaţia pozitivă de a da curs hotărârilor judecătoreşti irevocabile, prin care aceştia au fost obligaţi la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului să iniţieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanţei sale. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite şi nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanţei pe care o persoana o are împotriva sa, astfel de norme trebuie lăsate inaplicate, raportat la dreptul comunitar.

S-a interpretat că dispoziţiile derogatorii ale O.G. 22/2002 favorizează statul în raporturi de drept privat, deşi statul trebuie să se găsească pe poziţii de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, în sens generic, nu poate oricând invoca lipsa fondurilor, sau acordarea unor termene de graţie, sau de eşalonare, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinţei, în cazul persoanei fizice, sau până la intrarea în insolvenţă, în cazul persoanei juridice. 

În literatura de specialitate s-a conturat opinia potrivit căreia dreptul la un proces echitabil garantat de CEDO ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă. Statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri judecătoreşti executorii, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.

Jr. D. Mărescu

Înapoi la “Pagube produse de fauna cinegetică”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori