Vânătoarea cu capcane

AGVPS din România
Mesaje: 230
Membru din: 24 Noi 2015 10:59
Membru al: Nespecificat
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

Vânătoarea cu capcane

Mesajde AGVPS din România » 15 Mar 2016 08:45

Este, cu certitudine, o altă metodă de vânătoare tradiţională, practicată din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Ea a fost perpetuată, din generaţie în generaţie, prin intermediul vânătorilor profesionişti şi/ sau pasionaţi ori a braconierilor, ultimii împinşi de nevoie să performeze într-un domeniu interzis activităţii lor. În legătură cu această metodă tradiţională de vânătoare, a cărei practică este legal reglementată în foarte multe ţări din Europa şi din lume, se cade să raţionăm mai atent, pentru a nu cădea în greşeala restricţionării ei, în mod exagerat şi aprioric, pe motiv de punere în pericol, din cauza posibilului braconaj, a rezultatului muncii şi eforturilor cinegeticienilor. Este într-adevăr o metodă tăcută de vânătoare şi din acest motiv periculoasă pentru paza eficientă a vânatului, dar numai în condiţiile neimplicării vânătorilor şi/sau paznicilor de vânătoare în această activitate. Cu totul altfel s-ar controla situaţia, dacă paznicii de vânătoare şi vânătorii autorizaţi ar practica sistematic vânătoarea cu anumite tipuri de capcane, la anumite specii de vânat, în anumite perioade ale anului, în anumite terenuri de vânătoare şi doar limitat la numărul de exemplare stabilit prin cotele de recoltă aprobate anual în acest sens. Prezenţa capcanagiilor în teren, exclusiv cu capcane admise la vânătoare, ar stânjeni, până la eliminare, braconajul cu diverse alte tipuri de capcane neautorizate.
Vânătoarea tradiţională cu capcane trebuie acceptată în zilele noastre,mai ales în România, ca o activitate legitimă şi absolut indispensabilă preocupărilor actuale pentru asigurarea echilibrului între unele specii prădătoare şi unele specii pradă de interes vânătoresc. Fără capcane, suprapopularea terenurilor cu jderi, din Carpaţi până pe malul Mării Negre, cu dihori, câini sălbăticiţi, şacali, pisici hoinare, vulpi etc. nu poate fi ţinută în frâu. Iar acest aspect al suprapopulării, neobservat de marea majoritate a vânătorilor, se repercutează direct asupra cotelor de recoltă ce le revin, din ce în ce mai reduse, de iepuri, fazani, potârnichi, căpriori etc. Plecând de la aceste considerente şi de la adevărul că folosirea capcanelor nu este deloc simplă pentru a avea rezultate satisfăcătoare, necesitând cunoştinţe complexe despre eco-etologia speciilor urmărite şi despre modul de manipulare, aşezare şi camuflare a capcanelor în teren, putem concluziona că metoda de vânătoare în discuţie poate fi atractivă şi mult mai folositoare decât dăunătoare activităţii cinegetice. Dar numai eficient controlată şi practicată exclusiv de vânători şi de paznicii de vânătoare, autorizaţi nominal şi limitat în acest scop. Ne-am alinia astfel tradiţiei şi preocupărilor actuale ale vânătorilor europeni şi asociaţiilor lor de vânătoare, precum şi eforturilor acestora de a menţine un echilibru sănătos între speciile de interes vânătoresc, aproape imposibil de realizat doar cu arma de vânătoare, mai ales în cazul speciilor cu activitate preponderent nocturnă (jderi, dihori, viezuri etc.) Însăşi F.A.C.E. militează în acest sens şi C.E. este de acord cu preocupările în domeniu. În mod concret, F.A.C.E. a fost preocupată şi susţine stabilirea în Europa a unui sistem de certificare a tipurilor de capcane ce pot fi folosite în scopul capturării vânatului, subordonat principiilor înscrise în Acordul de norme internaţionale ale capcanelor fără cruzime (A.I.H.T.S.). De asemenea, F.A.C.E. susţine ideea finalizării unei liste a animalelor ce pot fi capturate cu capcane de către vânători şi de paznicii de vânătoare. Recunoscându-i-se preocupările în domeniu, F.A.C.E. a fost acceptată ca partener, între anii 2007-2009, într-un grup de lucru ce a finalizat un Raport de 360 pagini, publicat la finele anului 2011, privind situaţia actuală în materie de bogăţie, ştiinţă şi aplicare a normelor internaţionale ale capcanelor, oferind Comisiei Europene o bază de date absolut necesară cunoaşterii realităţii, în vederea adoptării celor mai înţelepte decizii. În plus, F.A.C.E. a formulat şi recomandări pentru îmbunătăţirea normelor internaţionale ale capcanelor, în ideea minimalizării suferinţei animalelor prinse. În contextul prezentat şi al proliferării fără precedent a unor specii prădătoare în România, enumerate exemplificativ în cuprinsul articolului, se impune reluarea problemei utilizării capcanelor fără cruzime şi a definitivării reglementărilor în aplicarea legii noastre, ambele în interesul revigorării unei activităţi considerată tradiţional-culturală în Europa, dar şi al asigurării unui echilibru sănătos între anumite specii de interes vânătoresc.
Abordând şi aspectul etic al vânătorilor cu capcane, trebuie să remarcăm faptul că, văzută din afară, această modalitate de practicare a vânătorii pare comodă şi eficientă. În realitate lucrurile nu se prezintă deloc aşa. Capcanele, indiferent de tiparul acestora, nu sunt nici foarte uşor de purtat (cele achiziţionate), nici foarte uşor de confecţionat (cele fixe), nici foarte uşor de amplasat (fără știința necesară) şi nici foarte eficiente. Aceasta fiindcă, animalele sălbatice au simţuri nebănuit de ascuţite şi o precauţie deosebită faţă de tot ce apare nou în peisajul familial lor. Ca persoană cu experiență în materie, de la începutul activităţii mele vânătoreşti, pot afirma, cu certitudine, că vânătoarea cu capcane admise la vânătoare, exclusiv fără cruzime (care prind animalul fără să-l vătame sau îl omoară instantaneu), nu poate fi nici la fel de eficientă, în general, precum arma de foc. Dar cu capcane se poate acţiona asupra efectivelor unor specii prădătoare, dar şi dăunătoare, al cărui echilibru în natură nu poate fi conservat cu arma de vânătoare (jderi, dihori, bizami etc.) În plus, vânătoarea cu capcane autorizate nu lasă niciodată vânat rănit în urmă.
Important în privinţa vânătorii cu capcane, care necesită o pregătire mult mai pretenţioasă în domeniul eco-etologiei speciilor vizate decât este necesară vânătorilor cu arme de foc, rămâne respectarea câtorva reguli de etică în activitate, nu foarte multe, dar foarte importante, dintre care amintim:
• respectarea întocmai a legii, în privinţa folosirii exclusiv a capcanelor autorizate (capcane fără cruzime), în perioadele admise la vânătoare, doar în limita cotei de recoltă alocate;
• amplasarea capcanelor în locuri ferite, pentru a nu prezenta pericol de accidentare a persoanelor neavizate şi a nu fi stresat inutil vânatul în acestea, prin prezenţa altor vizitatori decât a celor ce lucrează cu ele;
• verificarea cel puţin o dată pe zi a capcanelor amplasate în puncte fixe, dimineaţa pentru vânatul cu activitate nocturnă şi seara pentru cel cu activitate diurnă, şi de cel puţin două ori pe zi pentru vânatul cu activitate diurnă şi nocturnă; aceasta pentru a nu lăsa vânatul capturat şi stresat foarte mult timp în capcană;
• evitarea staţionării prelungite şi discuţiilor zgomotoase în apropierea exemplarelor prinse în capcane, pentru evitarea, în cât mai mare măsură, a stresării acestora;
• selecţionarea imediată a vânatului capturat, în sensul de a reda naturii exemplare de vânat, capturat accidental, şi din specia urmărită dacă nu se încadrează în standardele stabilite pentru capturare;
• sacrificarea (asomarea) fără cruzime a exemplarelor capturate ori, după caz, ambalarea lor imediată în lăzi şi depozitarea temporară în locuri liniştite şi întunecoase, înainte de transportul acestora în condiţii de minim stres către locurile de populare ori repopulare.
Nu mai continuăm cu alte reguli de bună practică în materie, aplicabile şi vânatului extras cu arma de vânătoare, referitoare la respectul cuvenit „adversarului învins”.
Încheiem prin a afirma că şi vânătoarea cu capcane poate fi la fel de utilă şi pasionantă ca şi celelalte vânători tradiţionale, cu arcuri, păsări de pradă şi ogari, dacă este practicată în limitele legilor scrise şi cu respectarea celor nescrise ale vânătorii durabile.

© N. Şelaru

Liviu Mircea
Mesaje: 411
Membru din: 10 Noi 2015 05:02
Nickname: tehărău
Membru al: AJVPS Buzau
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

Re: Vânătoarea cu capcane

Mesajde Liviu Mircea » 15 Mar 2016 20:33

Pentru ca pe celelalte topicuri deschise azi, colgii mei si-au postat comentariile laudative, eu o sa o fac aici, pentru a nu ramane topicul fara feedback.
Felicitari pentru atitudine, felicitari pentru concept, felicitari pentru modul de abordare!
Este loc in vanatoare pentru toti si pentru toate metodele de dobandire a vanatului.
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/

Viorel Pop
Mesaje: 11
Membru din: 19 Mar 2016 21:26
Localitate: Constanta
Nickname: violiv
Membru al: AJVPS Constanta1
Confirmat ca persoana reala de: Liviu Mircea

Re: Vânătoarea cu capcane

Mesajde Viorel Pop » 16 Apr 2016 13:43

Vânătoarea tradiţională cu capcane trebuie

Asta cu "trebuie" mie nu-mi place din principiu. Aproape nimic pe lumea asta nu "trebuie" cu tot dinadinsul. Poate c-ar trebui sa reununtam la a mai emite chestii care contin "trebuie" si sa le inlocuim cu se poate, s-ar putea, ar fi bine, etc.

Nu neg ca s-a practicat, ca se practica inca pe alte plaiuri. Experienta mea cu anume capcane, atunci cand le-am gasit in teren, n-a fost deloc una care sa ma faca sa ma bucur ca exista si acest tip de vanatoare. Si nu ma refer numai la braconieri, am vanat pe vremea cand "profesionistii" primeau autorizatie de vanatoare cu capcane. Ma deranjeaza o chestie: pentru vanatoarea cu arma (si asta sa fie mortis arma de foc) trebuie sa indeplinim tot felul de reguli, sa respectam tot felul de legi scrise si nescrise.
Cum se impaca folosirea capcanelor cu prevederi ale vanatorii ca:
- tragi numai dupa identificarea cu mare certitudine a vanatului - cum face capcana sa prinda intotdeauna numai si numai animalul vizat ?
- esti dator sa oferi animalului vanat o moarte rapida si fara chinuri si in unele cazuri esti obligat prin lege sa folosesti un anume proiectil lansat dintr-un anume fel de arma - cum face capcana sa se asigure ca animalul decedeaza iute si fara chinuri ?
- esti obligat sa nu depasesti numarul de animale inscrise pe autorizatie - cum faci asta folosind capcane ?

Ca s-a inmultit sacalul de ex. dincolo de posibilitatea de a controla eficient populatia sunt de acord. Dar n-ar fi mai bine sa stimulam vanatoarea lui cu arma? Cote mai mari, autorizatii mai multe, stimulente pentru cei ce o practica, legalizarea mijloacelor ajutatoare de vazut noaptea .....
30-378, 375 H&H s.a.multe

Avatar utilizator
Daniel Ilie
Mesaje: 368
Membru din: 11 Noi 2015 19:09
Nickname: Biriuck
Membru al: http://www.ajvpsbuzau.ro
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

Re: Vânătoarea cu capcane

Mesajde Daniel Ilie » 17 Apr 2016 23:03

AGVPS din România scrie: În plus, vânătoarea cu capcane autorizate nu lasă niciodată vânat rănit în urmă.
Important în privinţa vânătorii cu capcane, care necesită o pregătire mult mai pretenţioasă în domeniul eco-etologiei speciilor vizate decât este necesară vânătorilor cu arme de foc, rămâne respectarea câtorva reguli de etică în activitate, nu foarte multe, dar foarte importante, dintre care amintim:
• respectarea întocmai a legii, în privinţa folosirii exclusiv a capcanelor autorizate (capcane fără cruzime), în perioadele admise la vânătoare, doar în limita cotei de recoltă alocate;


@viorel pop Raspunsul la cateva intrebari puse de tine se regaseste in cuvintele subliniate din citatul de mai sus. Capcane fara cruzime - eu inteleg prin aceasta doar capcane care captureaza viu animalul si fara sa-l mutileze :roll:
Adica exclus laturi, "gura de lup" si altele de genul asta...

Cu astfel de capcane se rezolva si partea cu nedepasirea cotei de recolta si cea cu eliberarea animalelor din speciile pentru care nu era autorizatie.

P.S. Tocmai am citit "Nu s-a intamplat nimic", povestire din seria "Un ochi rade, altul plange" de Ionel Pop. Descrierea atat de detaliata a chinurilor prin care a trecut acel jder prins in capcana este ravasitoare. M-as opune oricarei capcane ce implica mutilarea!
P.S.2 In toamna trecuta, un coleg de la grupa a impuscat o scroafa cu mers ciudat ce era ultima din grup. Scroafa grasa, isi revenise dupa trauma. Avea piciorul din spate retezat de sub glezna, rana vindecata. Cel mai probabil a ajuns asa de la un lat.

Alte cazuri semnalate prin presa:
Imagine
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=_d4sMTgBHCw

Ma indoiesc ca la astfel de capcane s-a facut referire. Nu ne-ar face bine la imagine si nici nu vad cum un vanator ar putea sustine astfel de mijloace...
"Corruptissima republica, plurimae leges" -Tacitus
Membru ANDA

Viorel Pop
Mesaje: 11
Membru din: 19 Mar 2016 21:26
Localitate: Constanta
Nickname: violiv
Membru al: AJVPS Constanta1
Confirmat ca persoana reala de: Liviu Mircea

Re: Vânătoarea cu capcane

Mesajde Viorel Pop » 18 Apr 2016 23:34

Nicio metoda de vanatoare inventata pana acum nu este infailibila. Oricare din metodele folosite astazi sau ieri poate lasa in urma animale ranite, poate dobora nu tocmai animalul dorit sau poate rani.
Am fost invatati sa gandim despre animale ca se deosebesc de noi prin lipsa "sufletului" si ca suferinta psihica s-ar aplica numai oamenilor. Ei bine, se pare ca nu-i deloc asa. De cativa ani incoace grupuri de cercetatori din toata lumea au strans marturii, filme chiar despre tot soiul de animale care s-au manifestat intr-un anume fel in care singura explicatie posibila este existenta sufletului si in trupurile lor.
Un animal doar haituit sufera, unul captiv fara voie pret de multe ore sufera inzecit.
N-o sa fiu ipocrit si sa sustin ca arma nu provoaca suferinta insa cine poate trage o linie intre suferinta si cruzime?

E doar o parere personala despre capcane ... si de s-ar legaliza e foarte probabil sa nu le folosesc pentru simplul motiv ca nu-mi place sa nu vad ce fac atunci cand vanez. Absenta unei minime confruntari cu animalul vizat nu m-ar indemna la vanatoare.
30-378, 375 H&H s.a.multe

Avatar utilizator
Daniel Ilie
Mesaje: 368
Membru din: 11 Noi 2015 19:09
Nickname: Biriuck
Membru al: http://www.ajvpsbuzau.ro
Confirmat ca persoana reala de: SuportTehnic

Re: Vânătoarea cu capcane

Mesajde Daniel Ilie » 12 Aug 2016 00:40

Pe acelasi subiect, de la altii adunate...
Imagine
"Corruptissima republica, plurimae leges" -Tacitus
Membru ANDA

Silviu Vlad
Mesaje: 30
Membru din: 24 Noi 2015 20:32
Membru al: Nespecificat
Confirmat ca persoana reala de: Ţerbea Silviu

Re: Vânătoarea cu capcane

Mesajde Silviu Vlad » 18 Aug 2016 21:41

Sustin cele spuse de domnul Viorel.


Înapoi la “Metode şi mijloace admise la vânătoare”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori